Depășirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanți devine realistă în România, dacă prețul țițeiul se stabilizează la 90 – 100 de dolari/baril, în urma conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce aduce costuri mai mari pentru transport, presiune pe lanțurile logistice, scumpirea alimentelor și inflație persistentă, atenționează președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță
”Când petrolul sare pe burse, întrebarea reală este simplă: cât ajunge la pompă și în cât timp? Prețul la pompă urmează cotații internaționale cu un decalaj de câteva zile până la 2-3 săptămâni. Depinde de: stocurile existente în depozite, contractele rafinăriilor, cursul valutar (petrolul e cotat în dolari), politica comercială a marilor rețele. Dacă barilul crește cu 10-20 de dolari, efectul se simte progresiv, nu peste noapte – dar rar rămâne doar pe hârtie”, a declarat Chisăliță, pentru Agerpes
În condițiile în care structura aproximativă a prețului carburanților în România este următoarea: taxă 50-55% (accize + TVA), 30-35% cost produs (țiței + rafinare), iar restul distribuție și marjă, înseamnă că o creștere a prețului la petrol cu 10 dolari/baril aduce un plus de 70 de bani/litru, o majorare de 20 de dolari/baril reprezintă 1 leu/litru, iar +30 dolari/baril este echivalent cu 2,5 lei/litru.
”Dacă țițeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depășirea pragului de 9 – 10 lei/litru devine realistă. Conflictul într-o regiune strategică energetică înseamnă cost distribuit global: consumatorii plătesc la pompă, companiile plătesc în costuri operaționale, statele plătesc prin presiune pe buget și inflație, băncile centrale plătesc prin amânarea relaxării monetare. Pentru România, vulnerabilitatea nu vine doar din importuri de petrol, ci din integrarea în economia europeană. Dacă Germania sau Italia încetinesc din cauza energiei scumpe, efectul ajunge rapid și la București. Ce urmează? Totul depinde de durată și amploare. Escaladare moderată: creștere temporară, volatilitate ridicată, apoi stabilizare. Escaladare prelungită: petrol peste 100 dolari, inflație reaccelerată, presiune pe dobânzi. Extindere regională: risc de criză energetică globală”, arată președintele AEI.
I.C.












