Local
Citit de: 1,213 ori

Se întâmplă în P. Neamț! La Biroul de Cadastru se poate găsi și saună, jacuzzi sau cazare

Destinație de weekend! Zilele Cetății Neamț- Istorie și Legende, de vineri până duminică
Tineri cu dosar penal: unul pentru că a condus fără permis, celălalt pentru că a încredințat mașina

Se întâmplă în P. Neamț! La  Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (BCPI) se poate găsi și saună, jacuzzi sau cazare

Facilitățile enumerate mai sus se află în aceeași clădire cu insituția amintită, au aceeași intrare, ba chiar și aceeași recepție. Și deși  trăim vremuri de austeritate, chiria pe care BCPI o plătește proprietarului clădirii, nu este deloc mică, ajungând la vreo 5.500 de euro.

Potrivit realitateamedia.ro, ”nu este deloc o glumă, pentru că doar la noi se poate şi pentru că banul public, bine „direcţionat“, întotdeauna ajunge acolo unde trebuie. Cu suspiciunea că situaţia este unică în judeţ, dacă nu chiar şi în ţară, aducem în atenţia cetăţenilor un fapt mai puţin obişnuit, nu ilegal, ci doar cu iz ciudat. Din octombrie 2023, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (BCPI) Piatra-Neamţ şi-a mutat sediul în incinta unui complex hotelier – SPA, situat în spatele magazinului supermarket Petrodava (strada Burebista, nr. 3, bloc L 13), în centrul oraşului.

Ce spune proprietarul clădirii și cum comentează situația seful BCPI, în articolul de mai jos, publicat de site-ul de știri realitateamedia.ro:

Un fel de trei în unu: Jacuzzi, cazare şi saună la Biroul de Cadastru

I.C.

 

Distribuie știrea:

Etichete: jacuzzi sau cazare, Se întâmplă în P. Neamț! La Biroul de Cadastru se poate găsi și saună
Articolul anterior
Destinație de weekend! Zilele Cetății Neamț- Istorie și Legende, de vineri până duminică
Articolul următor
Tineri cu dosar penal: unul pentru că a condus fără permis, celălalt pentru că a încredințat mașina

Ești de acord? Sau ai altă părere?

2 comentarii. Leave new

  • NicaMavlea
    11 iulie 2025 13:02

    Ce o fi rău în asta? Așa pot și angajații de la cadastru să meargă în pauză de masă la o saună … sau îți poți închiria o cameră ca să prinzi loc bun la rând când ai treabă pe acolo.

    Răspunde
  • CristianNegrul
    11 iulie 2025 16:56

    Nu știu de spa sau cadastru ăsta, ce pot să spun este ca majoritatea fetelor bune de pe publi24 care sunt în tranzit prin Piatra Neamț, le găsești aici 😎
    Așa ca va rog io, nu stricați cuibul ăsta bun!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed