AdministratieLocal
Citit de: 1 ori

Se toarnă stratul final de asfalt pe Bulevardul Traian

Pompierii ISU, chemați la Tupilați să scoată un cal din iesle
„România vrea pace!” Protest S.O.S. la Piatra Neamț de Ziua Armatei. Jandarmii i-au legimitat pe participanți

Se toarnă stratul final de asfalt pe Bulevardul Traian

Comunicat- Primăria Piatra Neamț: În condițiile în care și vremea o va permite, luni, 28 octombrie, vor începe lucrările de turnare a stratului final (de uzură) de asfalt pe Bulevardul Traian, operațiune care este programată a se desfășura pe parcursul a două săptămâni. Asfaltarea se va executa începând din zona intersecției cu strada Fermelor (sensul giratoriu de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”), până la intersecția din zona spitalului.

Pentru participanții la trafic, este important de reținut că lucrările se vor desfășura pe tronsoane, cu restricții temporare de circulație. Atunci când lucrările se vor executa în zonele de intersecție cu străzile adiacente (Privighetorii, Lămâiței, Castanilor și Dr. Gheorghe Iacomi), circulația va fi deviată.

Pe toată perioada lucrărilor, conducătorii auto trebuie să respecte semnalizarea rutieră temporară. De asemenea, proprietarii mașinilor sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe Bulevardul Traian, pentru a permite utilajelor să execute nestingherite operațiunea de asfaltare.

G.T.

Distribuie știrea:

Etichete: Se toarnă stratul final de asfalt pe Bulevardul Traian
Articolul anterior
Pompierii ISU, chemați la Tupilați să scoată un cal din iesle
Articolul următor
„România vrea pace!” Protest S.O.S. la Piatra Neamț de Ziua Armatei. Jandarmii i-au legimitat pe participanți

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed