JustitieLocalNational
Citit de: 4 ori

Sentință anulată, Pinalti a scăpat de o condamnare la 8 ani de închisoare. Procesul se reia de la zero

Inevitabilul s-a produs. Prima victimă pe cea mai periculoasă trecere pentru pietoni din Piatra- Neamț
Semn divin? Chipul Maicii Domnului, rămas neatins după un incendiu într-un apartament din Piatra- Neamț

Curtea de Apel Bucureşti a anulat miercuri (18 septembrie) o condamnare de 8 ani şi 2 luni închisoare primită de fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan în dosarul Poşta Română, motivul invocat de judecători fiind că la instanţa de fond nu a fost respectat un act de procedură referitor la citarea unei părţi, titreaza dcnews.ro

Curtea de Apel Bucureşti a admis săptămâna trecută apelul lui Gheorghe Ştefan şi a dispus anularea sentinţei dată în luna mai 2017 de Tribunalul Bucureşti, procesul urmând să se reia de la zero. Decizia instanţei se întemeiază pe un articol din Codul de procedură penală care stipulează că o sentinţă poate fi desfiinţată în apel dacă una dintre părţi nu a fost citată legal, dar şi pe o dispoziţie CEDO care se referă la dreptul la un proces echitabil.

„În temeiul art. 421, punctul 2, litera b, Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 6, punctul 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, admite apelurile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul-intimat-inculpat Ştefan Gheorghe împotriva sentinţei penale nr.1.000/15.V.2017 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, din Dosarul nr.42057/3/2015. Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală şi dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de judecată, respectiv la Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală. În temeiul art. 424, alin. 4, Cod de procedură penală, constată că ultimul act procedural valabil cu privire la inculpatul Ştefan Gheorghe este încheierea de şedinţă din data de 6.X.2016, astfel că desfiinţează inclusiv încheierea de şedinţă din data de 15.XII.2016, prin care s-a dispus disjungerea. Definitivă”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

Art. 421, punctul 2, litera b din Cod de procedură penală prevede: „Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: (…) 2. Admite apelul şi (…) b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă”.

În luna mai 2017, Gheorghe Ştefan primise la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 8 ani şi 2 luni închisoare, într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română. Tot atunci, instanţa a dispus confiscarea de la Gheorghe Ştefan a sumelor de 422.000 de lei şi 35.000 de euro. Fostul primar din Piatra Neamţ a fost condamnat în mai multe dosare penale. În prezent, el se află în libertate, fiind eliberat condiţionat din închisoare în noiembrie 2018.

În acest dosar, Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată în 2015 de DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu, alături de Dan Mihai Toader – fost director al Poştei Române; Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcţiei comerciale din CN Poşta Română SA; omul de afaceri Marian Constantinof, cel care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL; Emmanouil Sorillos – administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL şi Cosmin Dragoş Mihăilescu, mai precizeaza sursa citata.

tvmneamt.ro

Distribuie știrea:

Etichete: Pinalti a scapat de o condamnare la 8 ani de inchisoare. Procesul se reia de la zero, Sentinta anulata
Articolul anterior
Inevitabilul s-a produs. Prima victimă pe cea mai periculoasă trecere pentru pietoni din Piatra- Neamț
Articolul următor
Semn divin? Chipul Maicii Domnului, rămas neatins după un incendiu într-un apartament din Piatra- Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed