Local
Citit de: 1 ori

Sfârșit tragic pentru un șofer începător, mașină ruptă în două după impact cu un podeț

Sărbătoare la USR Neamț! Papa susține căsătoriile între homosexuali. Deputatul Bulai: Wow! Respectele mele!
Incendiu înainte de intrare în scenariul roșu, la un restaurant din Piatra Neamț

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza comunei Borlești, soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din Borlești, conducea un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Borlești, pe un segment de drum în aliniament, ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului său de mers, acroșând un podeț din beton, după care ar fi fost proiectat în gardul unui imobil. Din impact, autoturismul s-a rupt în două segmente, partea din spate fiind proiectată în curtea imobilului iar partea din față, înapoi spre partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost preluat și transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate, însă medicii au constatat decesul acestuia.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

sursa: IPJ Neamt (foto cu caracter ilustrativ)

Distribuie știrea:

Etichete: mașină ruptă în două după impact cu un podeț, Sfârsit tragic pentru un șofer începător
Articolul anterior
Sărbătoare la USR Neamț! Papa susține căsătoriile între homosexuali. Deputatul Bulai: Wow! Respectele mele!
Articolul următor
Incendiu înainte de intrare în scenariul roșu, la un restaurant din Piatra Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed