Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan alături de președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc, de deputatul Laurențiu Leoreanu, de senatorul Eugen Țapu Nazare și de secretarul general adjunct al PNL Neamț Daniel Vasiliu au susținut duminică, 20 octombrie, o conferință de presă.
Vicepreședintele Partidului Popular European Siegfried Mureșan a vorbit despre fondurile europene pe care a reușit să le obțină pentru județul Neamț, dar și despre acțiunile viitoare pe care le va întreprinde pentru nemțeni, precizand ca judetul merita sa aiba un presedinte de CJ liberal. ”La prima oră a dimineții ne-am întâlnit cu peste 400 de membri ai PNL Piatra Neamț.Urmează să mergem la Bicaz, la Rediu și la Roman. Am venit în primul rând pentru a le mulțumi colegilor de la Neamț pentru toată munca depusă în campania pentru europarlamentare și în precampania pentru alegerile prezidențiale.
Am venit să le mulțumesc pentru numărul mare de semnături pe care le-au strâns pentru candidatura președintelui Klaus Iohannis. PNL Neamț a avut un target de 60.000 de semnături și au trimis la București peste 80.000 de semnături, iar asta s-a realizat prin munca întregii echipe condusă de Mugur Cozmanciuc.
Prin semnăturile strânse colegii de la PNL Neamț i-au permis președintelui Iohannis să aibă peste 2,2 milioane de semnături.
Le-am mulțumit și pentru toată munca depusă la europarlamentare. Împreună am înregistrat trei victorii (alegerile europarlamentare, referendumul președintelui pe Justiție și moțiunea de cenzură), dar mai avem de câștigat încă trei victorii (alegerile prezidențiale, alegerile locale și alegerile parlamentare).
Le-am mulțumit celor trei parlamentari de Neamț pentru victoria obținută cu moțiunea de cenzură, a contat fiecare vot și fiecare negociere, iar moțiunea a fost un succes. Trebuie să mai obținem victoria lui Klaus Iohannis în toată România și în județul Neamț. Cred că președintele Klaus Iohannis și PNL va obține cele mai multe voturi în Neamț, pentru că județul Neamț să primească un președinte de Consiliul Județean de la PNL.
Am avut discuții și cu organizația municipală Piatra Neamț și le-am spuscă sunt alte municipii care au realizat proiecte de succes pentru transport electric, însă aici la Piatra Neamț transportul în comun este în subordinea Consiliului Județean, deci este ținut pe loc. Chiar vineri m-am întâlnit la Bruxelles cu reprezentanți ai CJ Brașov, care au participat la un târg de autoturisme pentru transport electric, pe care urmează să le cumpere cu ajutorul fondurilor europene. La fel ar face și Dragoș Chitic la Piatra Neamț dacă nu ar fi ținut pe loc de președintele CJ Neamț. Se vede diferența unde există președinte de Consiliu Județean de la PNL. De exemplu, Klaus Iohannis a fost săptămâna asta la Suceava unde s-a inaugurat un nou corp la Spitalul Județean, care a fost construit într-un an de zile. De aceea, Neamțul merită și are nevoie de un președinte de Consiliu Județean liberal.
Dintre toți candidații la alegerile prezidențiale Klaus Iohannis are experiența necesară pentru a fi președintele României. Este omul politic român care se bucură, de departe, de cea mai mare încredere la nivel european. Pentru o Românie ancorată în Europa avem nevoie de un președinte care să aibă relații foarte bune cu ceilalți lideri europeni.
PSD-ul e în stare să ne închidă pe toți în casă doar ca să nu votăm împotriva lor.
Singur președintele Iohannis a reușit multe, dar cred că poate face mai multe alături de un guvern liberal. Apelul nostru către colegii din alte partide este să voteze guvernul PNL, să o scoatem pe Viorica Dăncilă de la Guvernul Victoria. Orice zi în care Dăncilă este la Palatul Victoria este un risc pentru fiecare român, pentru bunăstarea lor (ei decid cu privire la bugetul de stat, iar bugetul de stat este jumătate din salariul fiecărui român!
Așa cum am promis vom obține fonduri europene pentru anveloparea a 500.000 de apartamente, pentru extinderea rețelei de gaz pânăîn 2024.
Am propus un set unic de norme și reguli pentru accesarea fondurilor europene – pentru toate țările UE și vom introduce o interdicție de adăuga birocrație la nivel național!
În luna aprilie în plenul PE a trebuit să votăm pentru evitarea dublului standard. Însă asta s-a negociat în timpul președinției Dăncilă, iar cei de la PSD au permis excepții – portițe de scăpare pentru unii producători. Noul Guvern PNL va transpune această legislație europeană extrem de strict, ca să nu existe portițe!
Niciun român cinstit nu trebuie să se teamă de guvernul PNL, ci dimpotrivă să îl aștepte cu bucurie! Vom da o șansă oamenilor competenți! Orice român cinstit este un partener al PNL și a lui Klaus Iohannis!
Da, categoric, vreau să deschid un birou de europarlamentar la Neamț, după campanie. Am decis ca toate județele României să fie acoperite de europarlamentarii PNL – să fie responsabili de aceste județe!”, a declarat europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan.
Ionut CORFU
Lasă ca avem primar PNL și ne este suficient. Am văzut câte proiecte a realizat. Ați renovat o toaleta…Bravo !