AlegeriPolitica
Citit de: 168 ori

Simion continuă seria de gafe. Jignește autiștii și o ia pe urmele Anamariei Gavrilă: ”Hărțuiți lumea?”

Arest preventiv pentru un bărbat care a furat dintr-o mașină o borsetă cu peste 30.000 de lei
Poza zilei! Șeful DRUPO la masă cu muncitorii pe marginea drumului: ”Cine muncește împreună, mănâncă împreună”

George Simion, președintele partidului extremist AUR, candidat la președinția României, continuă seria de gafe de după turul 1 al alegerilor prezidențiale. Deși a fugit din țară de frica dezbaterilor cu contracandidatul Nicușor Dan, acesta nu se poate abține și reușește să șocheze opinia publică, chiar și din Italia.

Întrebat de reportera unei televiziuni din București, despre ce întâlniri a avut la Bruxelles, Simion a devenit irascibil, și încercând să dea un răspuns la mișto, a jignit zeci de mii de români care suferă de autism: Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”, a spus Simion, referindu-se la Nicușor Dan.

La insistențele jurnalistei ProTV despre programul pe care îl are la Bruxelles, Simion a luat-o pe urmele altei extremiste, Anamaria Gavrilă, acuzand-o pe reporteră că îl hărțuiește.

Redăm mai jos dialogul dintre reporter și George Simion (sursa- hotnews.ro):

Camelia Donțu: Care este programul dumneavoastră?

George Simion: Doamnă, v-am trimis un comunicat de presă. Dumneavoastră, și în Parlamentul European hărțuiți lumea?

Camelia Donțu: Nu hărțuiesc. Camelia Donțu, Știrile ProTV. Nu stați de vorbă cu noi?
George Simion: Păi, da, dar nu vedeți cum vă purtați? Nu se poartă așa.

Camelia Donțu: Deci, ne puteți oferi o declarație despre întâlnirile de astăzi?
George Simion: Sigur, am trimis un comunicat de presă, cum se face. Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”.

Nu este prima dată când George Simion folosește acest termen la adresa unui contracandidat. În urmă cu trei săptămâni, în cadrul podcastului lui Adrian Artene, candidatul AUR și-a caracterizat unul dintre candidați ca fiind „autist”, fără să-l nominalizeze pe acesta.

Nicușor Dan: „Este intolerabil să jignești sute de mii de copii și adulți”

Nicușor Dan a reacționat la scurt timp, cu un mesaj pe Facebook, la declarația lui simion. „Este intolerabil să jignești sute de mii de copii și adulți cu tulburări de spectru autist din România. Familiile din România care au un copil cu nevoi speciale se zbat pentru o viață firească într-un stat care doar umilește”, a scris el.

Candidatul independent continuă: „Să vrei să fii președinte și să spui ”autist” ca pe o injurie este inacceptabil. Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate, nedemn nu doar pentru campania electorală, ci pentru orice om decent și cu înțelegere față de semenii săi”.

Ionuț CORFU

Distribuie știrea:

Etichete: Simion continuă seria de gafe. Jignește autiștii și o ia pe urmele Anamariei Gavrilă: ''Hărțuiți lumea''
Articolul anterior
Arest preventiv pentru un bărbat care a furat dintr-o mașină o borsetă cu peste 30.000 de lei
Articolul următor
Poza zilei! Șeful DRUPO la masă cu muncitorii pe marginea drumului: ”Cine muncește împreună, mănâncă împreună”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed