Sindicatul Diamantul, condus în Neamț de comisarul Vitalie Josanu, lansează acuzații grave la adresa conducerii IPJ Neamț, care îl are la comandă (prin împuternicire) pe comisarul șef Alexandru Spiridon. Conform sindicaliștilor, Inspectoratul de Poliție a încheiat un contract cu o spălătorie pentru mașinile de serviciu ale polițiștilor din Piatra Neamț. Numai că pentru a spăla mașinile, polițiștii sunt nevoiți să lase date de serviciu, considerate a fi nedestinate publicității, la o cârciumă care funcționează pe lângă spălătoria în cauză. Datele sunt notate într-un caiet de către o angajată a barului, adică rămân la dispoziția patronului, ceea ce în opinia sindicaliștilor, reprezintă o gravă eroare, dacă nu chiar o încălcare a legii, pentru că polițiștii trebuie să lase numărul de înmatriculare a mașinii, numele și structura din care face parte. Astfel, se întocmește un fel de evidență paralelă în regim privat, a polițiștilor din Piatra Neamț, indiferent că vorbim de cei de la Rutieră sau de polițiști de la combaterea criminalității organizate, de exemplu.

Mai mult, sindicaliștii susțin că șeful de la Iași împuternicit la IPJ Neamț, ar fi fost avertizat să nu încheie contract cu spălătoria respectivă, din motive operative. Asta înseamnă că firma respectivă are niște probleme și cineva este cu ochii pe ea.

Dându-și seama că nu este deloc în regulă să lase date de serviciu aiurea prin crâșme, cei mai mulți polițiști au preferat să spele mașinile poliției în alte locuri, din banii lor, motiv pentru care firma cu care IPJ încheiase contract, a cerut rezilierea acestuia, întrucât nu s-a respectat condiția ca Inspectoratul să trimită la spălat cel puțin 100 de mașini pe lună.

Mai jos, poziția Sindicatului Diamantul, preluată integral de pe site-ul organizației:

Polițiști vânduți de șeful lor

După cum ne-am obișnuit, probabil și în acest an, numele oscarizaților va constitui obiect de mare confidențialitate, pentru că angajatorul se dovedește extrem de preocupat de asigurarea discreției în privința identității lucrătorilor săi. Lucru acceptabil până la un punct și valabil, ca principiu, în funcție de cel care întreabă. Sindicatul Diamantul pare a fi mult mai periculos în această privință comparativ cu… să zicem un administrator de sală de sport (cum am întâlnit recent prin județul Vaslui) ori chiar un administrator de spălătorie auto, așa cum găsim în cazul de față.

Acum, după multă vreme în care polițiștii căutau – care cum poate – prin propriile resurse financiare, chetă, să spele mașinile de serviciu și să asigure (prin aceasta) o față onorabilă Poliției Române, prezentă în stradă, structura logistică de la IPJ Neamț, cu binecuvântarea împuternicitului implantat de pe la Iași a parafat un contract de spălare a mijloacelor auto. Pentru zona mun. Piatra Neamț s-a bătut palma cu un SC a cărei terasă-crâșmă e mai generoasă decât spațiile de spălare auto (două la număr). Așadar, singura variantă e să te așezi cuminte la coadă ori să profiți de produsele de la bar, vreo câteva ore bunicele, până îți vine rândul. Altfel spus, o zi de spălare auto = o zi (hai, jumatate) polițist/echipă de poliție pierdută în stradă.

Ne-or acuza poate unii că suntem cârcotași, că așa strâmbăm noi de nas, din prost obicei, fără să apreciem bunele intenții. Ce-i drept, cam așa ne este felul să fim ceva mai rezervați, nu să sărim în sus, așa cum s-au luat la întrecere unii reprezentativi declamându-și victoria în negocierile cu Guvernul. Și constatăm că nu facem rău.

Problema este că domnul împuternicit, străin de ”istoria locului” a tot primit recomandări să evite societatea în cauză, din motive de interes operativ, numai că în fața distinsului experiența ex-șefei Dedeman, diriguitoare la Logistică, a tras mai greu la cântar. Așa din luna mai a început prima campanie de spălare pe banii IPJ Neamț, vărsați în contul SC-ului cu pricina…

Surpriza mare a fost că direct la crâșmă, polițistul trebuie să ”valideze” tichetul semnat de șef dar – pe lângă asta – trebuia să lase într-un opis ținut de ”doamna de la bar”, numărul de înmatriculare al mașinii, numele polițistului și structura din care face parte (parcă și o semnătură)! Altfel spus, un administrator de SC își construiește cuminte o bază de date cu identitatea tuturor polițiștilor, pe structuri și mijloacele auto folosite. Tare de tot, nu?

În consecință, mulți dintre polițiștii din operativ au preferat să își spele auto de serviciu din banii proprii și deci splălătorul nostru s-a trezit că n-a făcut mare afacere, probabil și eventualul parandărăt îl aruncă în faliment garantat. Altminteri, nu ne-am fi trezit cu apelul disperat pe rețelele de WhatsApp ale polițiștilor:

SC – ul prestator de servicii recent contractat cu obiect de activitate ” spălare auto” și -a exprimat intenția rezilierii contractului întrucât în prima lună( mai) IPJ nu a trimis suficiente mașini la spălat ( cel puțin 100 cf contractului)….este vorba despre spălătoria auto din Piatra Neamț din Dărmănești….la prezentul mesaj anexez extras din contract în care la pct.4.3 se învederează faptul că trebuie spălate mașinile cel puțin o dată pe lună….

Cel cu pozna e plecat în concediu și boroboața nu poate fi dreasă decât de cel care a creat-o oricât insistă biata șefă de Logistică să dreagă busuiocul, imediat și cu obligarea tuturor polițiștilor să se conformeze. (Vitalie Josanu)

Ionut CORFU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.