Sindicatul politistilor Europol (unul dintre cele mai vocale sindicate din Politie), lanseaza un atac devastator la adresa sefului Politiei Neamt. Pe site-ul sindicatului, sub titlul ”Așa arată un șef de poliție analfabet funcțional”, comisarul șef Osoianu Iulian-Mihai este acuzat ca si-a trecut toti politistii din judet in subordine directa, contrar dispozitiilor legale, dupa ce un agent de politie a refuzat sa raspunda la comenzile acestuia, amintindu-i ca fiecare politist este in subordinea unui șef nemijlocit/direct, cu care are relații ierarhice.

Prin urmare, seful IPJ Neamt a modificat fișele de post ale agenților de ordine publică, în așa fel încât acestia sa se subordoneze direct inspectorului șef, fără să mai conteze adjunctul șefului poliției municipiului pe ordine publică, șeful serviciului de ordine publică sau alți șefi cu atribuții pe zona de ordine publică, care se află între polițist și inspector șef.

Reproducem mai jos integral articolul publicat pe site-ul Sindicatului Europol:

Am tot vorbit de nenumărate ori despre efectele dezastruoase ale împuternicirilor și desemnărilor. Am organizat primul protest în fața MAI care a vizat nemulțumirea polițiștilor față de incompetența celor care îi conduc. Am depus plângere penală împotriva celor care au încălcat prevederile art. 2716 din Legea 360/2002, însă conducerea MAI a continuat să își numească acoliții și clientela politică pe aceste funcții.

Rezultatele acestor măsuri sunt vizibile și sunt decontate din păcate, în primul rând de cetățeni. Apoi sunt decontate de polițiștii care au astfel de șefi, și care zi de zi se minunează de prostia și incompetența managerilor. Nu mai are rost să vorbim despre situația concursurilor derulate de 1 lună. La Poliția Capitalei s-au înscris 2 candidați, niciunul din cadrul Poliției Capitalei. La IPJ Olt, s-a înscris un singur candidat și nu a luat notă de trecere, dar s-a întors să conducă inspectoratul în calitate de „împuternicit”.

Exemplul despre care vrem să vorbim de această dată însă, este cel de la IPJ Neamț, unde, evident, la conducere se află un „împuternicit” pe funcția de adjunct al inspectorului șef, dar care este „desemnat” să îndeplinească atribuțiile inspectorului șef,  comisarul șef Osoianu Iulian-Mihai. Un fel de două feluri.

Umblă vorba că acesta s-ar fi supărat teribil când ar fi dat o sarcină unui agent de poliție care i-a sugerat să vorbească în prealabil cu șeful lui nemijlocit/direct cu care are relații ierarhice. Agentul i-a dat o lecție usturătoare de management, explicându-i că fiecare polițist are un șef nemijlocit și unul direct față de care răspunde și de la care primește dispoziții.

Supărat nevoie mare pe acest episod, pseudo-inspectorul șef a dispus să fie modificate fișele de post ale agenților de ordine publică în așa fel încât în cuprinsul acestora să se precizeze că se subordonează direct inspectorului șef, fără să mai conteze adjunctul șefului poliției municipiului pe ordine publică, șeful serviciului de ordine publică sau alți șefi, cu atribuții pe zona de ordine publică, care se află între polițist și inspector șef. Asta ca să nu mai îndrăznească cineva să nu execute de îndată ce dispune el. Este prima fișă a postului din MAI unde un polițist de la baza piramidei se subordonează direct conducerii.

Mai mult, pentru că pseudo-inspectorul șef nu a putut folosi agenții de ordine publică la toate activitățile la care voia el, care nu aveau legătură cu atribuțiile stabilite prin Dispoziția IGPR nr. 123/2012, a cerut ca în cuprinsul noilor fișe ale postului să fie enumerate cât mai multe sarcini și cât mai generic, în așa fel încât agenții de ordine publică să fie pe post de „moașă comunală” și să fie folosiți la „de toate”. La prevenirea și stingerea incendiilor, pe linia protecției mediului, pe linia sănătății și securității în muncă, pe linia arhivarii etc. Asemenea atitudine a avut ca efect de-a lungul timpului deprofesionalizarea polițiștilor și a făcut ca specializarea să nu mai existe.

Iar pentru că le-a stabilit cam toate atribuțiile pe care legislația din România le prevede, normal că i-a fost greu domnului Osoianu să stabilească indicatori de performanță. Asta pentru că principiul „dacă facem de toate, dar nu realizăm nimic” este greu de cuantificat. Astfel, pseudo-inspectorul șef a găsit formula magică specifică instituției, fuga de asumare, lăsând în sarcina șefului nemijlocit să stabilească indicatorii cantitativi și calitativi, însă nu știm în ce termen. Cu alte cuvinte, agenții de ordine publică de la Neamț au semnat o fișa a postului dar fără să cunoască ce trebuie să facă. Ei vor putea fi oricând sancționați pentru că nu au îndeplinit „corespunzător” volumul sarcinilor trasate.

Este cea mai pură formă a dovezii de analfabetism funcțional al unui șef, care este în poziția de a conduce o instituție de „forță”, vitală pentru societate, dar fără să își înțeleagă rolul său, fără să aibă capacitatea de a gândi sau competențele necesare de manager. Iar mai trist este că doar 5% din polițiști au refuzat să semneze o astfel de fișă a postului întocmită cu încălcarea tuturor procedurilor în vigoare. Cu toate acestea, Sindicatul EUROPOL a formulat o sesizare către conducerea IGPR, pentru a interveni de îndată în acest caz, să retragă fișele postului și să îi cerceteze disciplinar pe cei care au încălcat procedurile incidente.” (Echipa Sindicatului EUROPOL)

I.C.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui E. Vasilescu Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.