Situatia de pe Valea Muntelui in ceea ce priveste alunecarile de teren, devine tot mai grava pe zi ce trece. In ciuda repetatelor semnale de alarma trase de tvmneamt si confirmate oficial de specialisti (Vezi AICI- Raport oficial al Institului Geologic al Romaniei, despre alunecarile de teren de la Farcasa), Prefectura Neamt si CJ Neamt nu vor sa vorbeasca despre asta, desi sunt in pericol vietile a zeci, sute, poate mii de oameni.
La Borca, situatia este cu mult mai grava decat la Farcasa. Surse oficiale spun ca dupa inundatiile de la inceputul lunii iulie, in nu mai putin de 15 locuri din comuna s-au produs alunecari de teren acestea fiind active si la acest moment. In cel putin 5 locuri situatia este critica si sunt amenintate locuinte, alunecarile fiind masive. Intr-unul din aceste locuri, in satul Sabasa, in afara localitatii, o pasune intreaga a luat-o la vale si s-a oprit la distanta mica de albia unui parau, acoperind o pepiniera. Daca terenul va continua sa se deplaseze si malul de pamant va ajunge in albie, cursul paraului va fi blocat si se va forma o acumulare de apa care la un moment dat se va revarsa peste tot satul.
Situatia este cunoscuta la nivelul conducerii judetului, insa in afara de o sedinta CJSU pe acest subiect, nu a mai facut nimeni nimic.
Aceleasi surse arata ca si pe drumul national dintre Bicaz si Poiana Largului, lucrurile stau foarte prost. Cei de la Drumuri Nationale ar fi efectuat in studiu in urma caruia s-a stabilit ca pe intreg tronsonul de drum mentionat, au fost identificate nu mai putin de 40 de locuri in care pamantul se surpa cu tot cu sosea, lucru vizibil si cu ochiul liber in mai mult de zece locuri. Posibil ca din aceasta cauza sa se refuze constant de peste 10 ani sa fie refacuta soseaua respectiva. Cineva stie cat de grava este situatia si se prefera sa nu se faca nimic decat sa se repare, apoi sa se produca alunecari de teren.
Cam aceeasi situatie este si pe drumul national dintre Poiana Largului si Pipirig, ambele drumuri fiind de interes strategic, pentru ca fac legatura intre Moldova si Transilvania.
Fara a fi specialist, oricine isi poate da seama ca la aceasta ora, autoritatile judetene (Prefectura Neamt si CJ Neamt) ar fi trebuit sa fie in alerta maxima vizavi de ce se intampla pe Valea Muntelui. Din pacate insa, cei care ocupa functii de conducere nu numai ca au alte preocupari, dar se mai si fac ca nu văd ce se intampla. Ne intrebam pe cine se va da vina daca la un moment dat lucrurile vor scapa complet de sub control si se va produce o catastrofa cu pierderi de vieti omenesti.
P.S. In perioada urmatoare, vom incerca sa ajungem la Borca unde vom realiza un reportaj filmat cu alunecarile de teren.
Ionut CORFU
În cazul unei nenorociri (ca cea de la nunta cu bucluc de acum câteva săptămâni ) se vor găsi ieșiri spre alte județe : Harghita, Suceava…
Sa fi fost evenimentul trist de la Durau un fel de atenționare divină? Întreb și eu, gândindu -mă ca la nunta respectivă era numai creme-de-la-creme, ca să zic așa.
În zonă niciun spital, infrastructură distrusă…
Să răsune muzicaaaaa!