Un sofer beat a provocat un accident rutier cu 4 victime, dupa ce a intrat intr-o intersectie din comuna Cordun, pe culoarea rosie a semaforului. ”În timp ce un bărbat de 29 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Libertății din localitatea Cordun, la intersecția cu DJ 207 B, ar fi pătruns pe culoarea roșu a semaforului electric, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Roman.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celui de-al doilea conducător auto, a unui minor de 3 ani și a altor 2 pasageri din același vehicul, de 30 și 31 de ani. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 41 de ani, însă în cazul celuilalt a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat Georgiana Moșu, purtator de cuvant IPJ Neamt.
I.C. (sursa foto- ISU Neamt)