Poliţiştii Biroului Rutier Roman au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un romaşcan de 62 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuzul de recoltare de mostre biologice şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

La data de 17 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe Bulevardul Roman Muşat,  în urma căruia unul dintre conducătorii auto implicaţi a plecat de la faţa locului.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că un bărbat de 62 de ani, din Roman, a condus un autoturism pe bulevardul Roman Muşat, iar în dreptul semaforului situat la intersecţia cu strada Cuza Vodă a lovit un autoturism, după care a părăsit locul evenimentului. Un echipaj de poliţie rutieră l-a depistat pe acesta, conducătorul auto s-a manifestat agresiv verbal, fiind vizibil în stare de ebrietate. Bărbatul a refuzat testarea  alcoolscopică, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, unde a refuzat din nou acest lucru, continuând să aibă un comportament violent verbal.

Faţă de bărbat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz de recoltare de mostre biologice şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând să fie prezentat Judecătoriei Roman, cu propunerea de arestare preventivă.

(sursa: IPJ Neamt)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.