Un bărbat de 77 de ani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o mașină pe un drum județean din comuna Sagna, având alcoolemie de peste 1 la mie, pe numele lui, fiind întocmit dosar penal. Câteva ore mai târziu, tot pe un drum județean, dar de data aceasta în comuna Grumăzești, polițiștii au vrut să tragă pe dreapta un autoturism condus de un tânăr din aceeași localitate, care a refuzat să oprească, însă a fost blocat după 800 de metri. Acesta avea aproape 3 la mie alcoolemie în sânge (1,45 în aerul expirat). ”La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în flagrant un bărbat de 77 de ani, din Sagna, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 207A, în localitatea Negrești.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea unui vehicul fiind sub influența băuturilor alcoolice.
***
La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani, desfășurând activități de patrulare, pe DJ 155 J, în localitatea Grumăzești, au depistat un autoturism care nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor.
Echipajul a pornit în urmărirea vehiculului utilizând semnalele acustice și luminoase, somând de asemenea prin porta-vocea respectivului autovehiculul să oprească. După o urmărire pe o distanță de aproximativ 800 de metri s-a reușit blocarea autoturismului în cauză.
Conducătorul auto, un tânăr de 29 de ani, din Grumăzești, a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind o alcoolemie de 1,46 mg/L alcool pur in aerul expirat.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fiind sub influența băuturilor alcoolice”, informează IPJ Neamț.
Un alt șofer s-a ales cu dosar penal ieri, după ce a condus o mașină neînmatriculată. ”La data de 12 februarie a.c., ora 13:20, un bărbat în bărbat de 34 de ani, din Piatra-Neamț, a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN15, în localitatea Straja, având direcția de mers Piatra-Neamț către Bicaz.
Acesta a fost oprit de către echipajul de poliție din cadrul Serviciului Rutier Neamț.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numărul de înmatriculare nu a fost emis de către o autoritate publică, iar autoutilitara a fost radiată din Italia la data de 17.10.2025 și nu figurează înmatriculată provizoriu sau definitiv în România.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul negativ.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, mai transmite IPJ Neamț.
I.C.












