InfractionalLocal
Citit de: 4 ori

Șofer de TIR, prins la volan cu alcoolemie de dosar penal

DGASPC Neamț- Campanie de prevenire a abuzurilor asupra copiilor
Tânără dispărută dintr-un centru de plasament din comuna Ștefan cel Mare

La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 42 de ani, din județul Arad, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, pe drumul național 12 C, în localitatea Neagra.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,59mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Totodată persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 3.870 lei, pentru încălcarea regimului legal de viteză și circulația pe un sector de drum cu restricții de tonaj.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: prins la volan cu alcoolemie de dosar penal, Șofer de TIR
Articolul anterior
DGASPC Neamț- Campanie de prevenire a abuzurilor asupra copiilor
Articolul următor
Tânără dispărută dintr-un centru de plasament din comuna Ștefan cel Mare

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed