Soferul care a fugit dupa ce omorat cu masina un tanar pe un drum comunal din comuna Candesti, a fost arestat preventiv, 30 de zile, a decis o instanta de la Judecatoria Piatra Neamt. Tanarul a fost gasit cu capul zdrobit, in noaptea de sambata spre duminica. Autorul accidentului a fost prins si retinut dupa doua zile, iar politistii au constatat ca acesta avea permisul susoendat. ”La data de 21 septembrie a.c., bărbatul din Cândești, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Piatra Neamț, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
În fapt, la data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe un drumul comunal, în localitatea Cândești.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Cândești, s-ar fi aflat, în calitate de pieton, pe partea carosabilă, a fost surprins și accidentat de un autovehicul.
În urma accidentului a rezultat decesul tânărului în cauză.
După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului rutier, fără încuviințarea polițiștilor.
La data de 20 septembrie a.c., conducătorul auto în cauză, un bărbat de 45 de ani, din Cândești, a fost identificat și depistat de polițiști.
Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că, la data producerii accidentului bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.
Vezi si
Tânăr găsit decedat, cu capul zdrobit, pe un drum din Cândești
Șoferul care a ucis un tânăr la Cândești, a fost prins și reținut. Avea permisul suspendat
I.C.