Local
Citit de: 2 ori

Șoferul care a provocat accidentul de la Ștefan cel Mare, era beat

Accident cu 3 victime la Ștefan cel Mare
Șofer cu dosar penal din cauză că nu a acordat prioritate unei trotinete

Șoferul care a provocat accidentul de noaptea trecută de la Ștefan cel Mare, era beat. ‘‘La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Ștefan cel Mare.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 31 de ani, conducea un autoturism, din direcția Cârligi spre Bodești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând cu autoturismul într-un gard.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor două persoane, cu vârste de 5 și 29 de ani, pasageri în același autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămarea corporală din culpă”, a declarat insp.Ciofu Ramona- IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: era beat, Șoferul care a provocat accidentul de la Ștefan cel Mare
Articolul anterior
Accident cu 3 victime la Ștefan cel Mare
Articolul următor
Șofer cu dosar penal din cauză că nu a acordat prioritate unei trotinete

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed