Soferul care a ucis un tanar pe un drum comunal din comuna Candesti, a fost prins. Acesta este tot din Candesti si a fugit imediat dupa producerea accidentului, tanarul fiind gasit in noaptea de sambata spre duminica, cu capul zdrobit. Soferul avea permisul suspendat. Acesta a fost retinut de politisti. ”La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț  au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe un drumul comunal, în localitatea Cândești.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Cândești, s-ar fi aflat, în calitate de pieton, pe partea carosabilă, a fost surprins și accidentat de un autovehicul.

În urma accidentului a rezultat decesul tânărului în cauză.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului rutier, fără încuviințarea polițiștilor.

La data de 20 septembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ, Biroul Rutier Piatra Neamţ şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti, a fost identificat și depistat în localitatea Cândești, conducătorul auto în cauză, un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că, la data producerii accidentului bărbatul avea permisul de conducere suspendat.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.

Vezi si

Tânăr găsit decedat, cu capul zdrobit, pe un drum din Cândești

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.