Consilierul județean PNL Neamț, Valentin Stavarache, spune că actuala conducere a CJ Neamț (greu de spus care conducere, pentru că deocamdată nu este prea clar cine dă ora exactă la CJ Neamț) i-ar fi cerut demisia directorului Apaserv, Bogdan Mușat. ”Din câte am înțeles, i s-a cerut de către actuala conducere demisia domnului Mușat. Acum… cred că dânsul nu e de acord. O să trebuiască să i se reevalueze contractul de management, să se vadă dacă… demisia nu i s-a cerut cu tam tam, dar până la urmă mi se pare binevenită. Și eu aș face aceeași chestie, pentru că domnul Mușat este depășit de situație. I-am cerut într-o ședință un raport financiar pe anul trecut, că auzisem că sunt pierderi financiare. N-am primit nici acum niciun răspuns. Am auzit că sunt pierderi destul de mari pentru anul 2022, adică lucrurile nu merg cum trebuie la Apaserv. Vreo două milioane și ceva de euro ar fi pierderile”, a spus Valentin Stavarache în emisiunea ”Revista presei altfel” de la Monitor TV.
Bogdan Mușat a fost numit în funcție de Ionel Arsene. Mușat a venit la Apaserv direct de la firma cumătrului lui Arsene, Ginel Vlasie. Se estimează că Apaserv are pierderi pe rețea de peste 70%, iar recent compania din subordinea CJ Neamț a pierdut un proiect pe fonduri europene de 300 de milioane de euro, bani cu care s-ar fi putut rezolva în foarte mare parte problemele cu rețeaua învechită.
Ionut CORFU