InfractionalJustitieLocal
Citit de: 10 ori

Tâlhar condamnat la peste 5 ani de închisoare, prins în Piatra Neamț

Descinderi cu mascați în baruri și discoteci, la Girov și Piatra Neamț. Amenzi de peste 12.000 de lei
Prinși în trafic cu alcoolemii de dosar penal

Un bărbat din Piatra Neamţ, pe numele căruia instanţa de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, 4 luni şi 186 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt, a fost depistat de polițiști.

La data de 3 iulie a.c., în baza activităţilor investigativ-operative desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au depistat, pe o stradă din Piatra Neamţ, un tânăr, de 25 de ani, căutat la nivel național.

La vederea poliţiştilor, cel în cauză ar fi fugit într-o zonă cu vegetaţie abundentă, din apropierea râului Bistriţa, fiind prins şi imobilizat la scurt timp cu sprijinul poliţiştilor Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ.

Judecătoria Piatra Neamț a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, prin care era condamnat la 5 ani, 4 luni şi 186 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt.

În fapt, la data de 1 iulie 2017, acesta împreună cu o altă persoană, prin exercitarea de acte de violenţă, au deposedat un bărbat de telefonul mobil şi de 50 lei, împrejurări în care i-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În cursul aceleiaşi zile, tânărul împreună cu aceeaşi persoană, au abordat un alt bărbat, ocazie cu care l-au lovit cu picioarele şi i-au sustras 30 de lei şi telefonul mobil.

Ulterior, la data de 14 iulie 2017, profitând de neatenţia unui bărbat, tânărul în cauză i-ar fi sustras portofelul în care se aflau documentele personale şi 1.000 de lei.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: prins in Piatra- Neamt, Tâlhar condamnat la peste 5 ani de închisoare
Articolul anterior
Descinderi cu mascați în baruri și discoteci, la Girov și Piatra Neamț. Amenzi de peste 12.000 de lei
Articolul următor
Prinși în trafic cu alcoolemii de dosar penal

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed