InfractionalLocal
Citit de: 4 ori

Tânăr arestat preventiv pentru 3 infracțiuni rutiere

Cherestea fără documente, confiscată la Bicaz
Coliziune cu 3 autoturisme- Șofer începător, accident cu 2 victime după ce a intrat pe contrasens

La data de 6  februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare și cei ai Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț, au depistat pe raza localității Grumăzești, un tânăr de 23 de ani, din Ștefan cel Mare, care se sustrăgea de la punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă.

Față de acesta, Judecătoria Piatra Neamț a emis la data de 5 februarie a.c., un mandat de arestare preventivă, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În fapt, la data de 8 septembrie 2020, tânărul a fost depistat în trafic de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism pe un drum public din localitatea Girov, fără ca acesta să fie înmatriculat, fără a deține permis de conducere și având un rezultat de 1,03% mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Neamț.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: Tânăr arestat preventiv pentru 3 infracțiuni rutiere
Articolul anterior
Cherestea fără documente, confiscată la Bicaz
Articolul următor
Coliziune cu 3 autoturisme- Șofer începător, accident cu 2 victime după ce a intrat pe contrasens

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed