InfractionalLocal
Citit de: 9 ori

Tânăr din Grumăzești, prins la volan cu alcoolemie de dosar penal. A uitat și de starea de urgență

Ca în filmele cu proști. Din reclamant a ajuns în arest, acuzat pentru două infracțiuni
Arsene și-a ieșit din pepeni după rectificarea bugetară: ”De o legătura de ceapă și trei ridichi”

Un tânăr din Grumăzești este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

La data de 23 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Crăcăoani au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Grumăzeşti, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: prins la volan cu alcoolemie de dosar penal și fără declarație pe proprie răspundere, Tânăr din Grumăzești
Articolul anterior
Ca în filmele cu proști. Din reclamant a ajuns în arest, acuzat pentru două infracțiuni
Articolul următor
Arsene și-a ieșit din pepeni după rectificarea bugetară: ”De o legătura de ceapă și trei ridichi”

Ești de acord? Sau ai altă părere?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed