Local
Citit de: 840 ori

Tânăr dispărut de aproape un an și jumătate, găsit mort într-o fântână

Accident de muncă în P. Neamț. Un muncitor a căzut de la 5 metri înălțime
La un pas de explozie într-un bloc din P. Neamț, de la o țeavă de gaz tăiată

Un tânăr dispărut din luna iunie 2024, a fost găsit decedat astăzi, într-o fântână dezafectată, din comuna Cândești, jud. Neamț. ”La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o fântână, din localitatea Cândești a fost identificat corpul unui bărbat, în vârstă de 28 de ani, din aceeași localitate, persoană care ar fi plecat voluntar de la domiciliu, din data de 19 iunie 2024. Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul Medicină Legală Neamț”, a declarat Ap Atomei Andreea- IPJ Neamț.

Cadavrul aflat într-o avansată stare de descompunere, a fost scos din fântână de pompierii ISU. ”Ca urmare a unei solicitări primite de la IPJ, un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Roznov a intervenit astăzi în comuna Cândești pentru scoaterea unei persoane dintr-o fântână dezafectată.

Cu ajutorul echipamentelor din dotarea autospecialei, pompierii au acționat pentru scoaterea unei persoane fără semne vitale (în stare avansată de descompunere) dintr-o fântână cu apă, de 5 m adâncime. Ulterior, cu ajutorul unei motopompe a fost evacuată apa din fântână”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.

I.C. (sursa foto: ISU)

 

 

Distribuie știrea:

Etichete: gasit mort intr-o fantana, Tânăr dispărut de aproape un an și jumătate
Articolul anterior
Accident de muncă în P. Neamț. Un muncitor a căzut de la 5 metri înălțime
Articolul următor
La un pas de explozie într-un bloc din P. Neamț, de la o țeavă de gaz tăiată

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed