Local
Citit de: 6 ori

Tânăr încătușat după ce și-a băgat în spital iubita, cu 20 de ani mai mare

Tinerii care au tâlhărit un copil pe stradă în P. Neamț, fac Revelionul după gratii
Dosar penal pentru un adolescent de 17 ani, prins la volanul unei mașini pe o stradă din Piatra Neamț

Actualizare- 31 decembrie:

Tânărul care și-a stâlcit în bătaie iubita cu 20 de ani mai mare, prinde anul nou după gratii

Știrea initiala: La data de 29 decembrie a.c.,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie de 42 de ani, din Nisiporești, a fost agresată de concubinul său, de 23 de ani, din aceeași localitate.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, cel în cauză, pe fondul consumului de alcool., ar fi exercitat asupra femeii de 42 de ani acte de violență, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate .

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu iar în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

sursa: IPJ Neamt

Distribuie știrea:

Etichete: Tânăr încătușat după ce și-a bătut iubita cu 20 de ani mai mare
Articolul anterior
Tinerii care au tâlhărit un copil pe stradă în P. Neamț, fac Revelionul după gratii
Articolul următor
Dosar penal pentru un adolescent de 17 ani, prins la volanul unei mașini pe o stradă din Piatra Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed