Un tanar din comuna Urecheni, a fost prins in timp ce conducea o masina pe un drum judetean, deși avea o alcoolemie de peste 2,5 la mie în sânge (1,28 în aerul expirat). ”La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au oprit in trafic, pe Drumul Județean 155I, în localitatea Grumăzești un autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani, din Urecheni.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se arata într-un comunicat IPJ Neamț.
În aceeași zi, un șofer beat a provocat un accident rutier la Vânători- Neamț, soldat din fericire, doar cu pagube materiale. ”La data de 12 ianuarie, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15B, în localitatea Vânători-Neamț .
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe Drumul Național 15B, în localitatea Vânători-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Vânători-Neamț, ce circula în fața sa.
În urma impactului, primul autoturism ar fi fost proiectat în gardul unui imobil, rezultând doar pagube materiale.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 53 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, transmite IPJ Neamt.
Cu dosar penal s-a ales și un bărbat din judetul Mureș, care a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat. ”În noaptea de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 01:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au depistat, pe sectorul de drum DN2-E85, în localitatea Traian, un autoturism ce circula cu o viteză de 105km/h.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au stabilit faptul că persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Mureș are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Polițiștii au întocmit dosar penal, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se mai arată în comunicatul IPJ Neamt.
I.C.