Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Piatra Neamț continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitei NEDEA ANDREEA SABRINA, de 18 de ani.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 11 ianuarie a.c., de către un bărbat, de 51 de ani, din Piatra Neamț, despre faptul că fiica sa NEDEA ANDREEA SABRINA, de 18 de ani, a părăsit voluntar domiciliul în aceeaşi zi şi nu s-a mai întors.

Semnalmente: înălţime – 1,65-1,70 m, greutate 40-45 de kilograme, ten măsliniu, ochi căprui, păr negru, lung, fără semne particulare.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu blugi de culoare bluemarin, cu o dungă albă pe lateral, geacă lungă din fâș de culoare galben, fiind încălțată cu adidași albaștri.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.