InfractionalLocal
Citit de: 13 ori

Tânărul care și-a stâlcit în bătaie iubita cu 20 de ani mai mare, prinde anul nou după gratii

Festivalul Obiceiurilor de Anul Nou, pe 2 ianuarie la Tg. Neamț: Năvala urșilor din Boțești –Girov, Ceata Mare Timișești Ion Albu, Capra bătrână din Oglinzi, Alaiul de urători de la Boiștea…
Peste 100 de kg de petarde confiscate de polițiști, 3 bărbați au dosare penale

Tânărul care și-a stâlcit în bătaie iubita cu 20 de ani mai mare, prinde 2023 după gratii. Acesta a fost arestat preventiv de judecătorii de la Roman.

”La data de 30 decembrie a.c., persoana în cauză a fost prezentată instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a anuntat IPJ Neamt.

Reamintim că, la data de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie de 42 de ani, din Nisiporești, a fost agresată de concubinul său, de 23 de ani, din aceeași localitate.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 14:00, cel în cauză, pe fondul consumului de alcool., ar fi exercitat asupra femeii de 42 de ani acte de violență, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate .

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu iar în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: prinde anul nou după gratii, Tânărul care și-a stâlcit în bătaie iubita cu 20 de ani mai mare
Articolul anterior
Festivalul Obiceiurilor de Anul Nou, pe 2 ianuarie la Tg. Neamț: Năvala urșilor din Boțești –Girov, Ceata Mare Timișești Ion Albu, Capra bătrână din Oglinzi, Alaiul de urători de la Boiștea…
Articolul următor
Peste 100 de kg de petarde confiscate de polițiști, 3 bărbați au dosare penale

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed