Prefectul judetului Neamt, George Lazar transmite ca a facut ieri verificari alaturi de primarul Daniel Harpa, la centrele de carantina din zona orasului Targu Neamt dar si la institutiile implicate direct in gestionarea crizei coronavirus. George Lazar afirma ca a cerut politistilor toleranta zero fata de cei care nu respecta masurile de autoizolare si carantinare. ”Am fost astazi (n.n. ieri 20 martie) impreuna cu domnul primar al Orasului Targu Neamt, Daniel Harpa si cu domnul subprefect Doru Ungureanu in vizita la Politia Targu Neamt, Spitalul Orasenesc Targu Neamt, la sediul ISU si la centrele de carantina din acest areal.
Ma bucur ca am gasit comunicare din partea institutiilor in care am fost in vizita si totodata am vazut deschidere si implicare din partea autoritatilor locale. Domnul primar Daniel Harpa este un om implicat si la care am gasit deschidere in gestionarea situatiei actuale legate de Covid-19.
Am cerut in mod ferm structurilor de Politie de la Targu Neamt, toleranta zero fata de cei ce nu respecta masurile de autoizolare si carantinare.
La sediul Spitalului Targu Neamt am cerut eficienta si respectarea protocoalelor, solutii pentru sediul CPU in tratarea cu celeritate a cazurilor suspecte de Covid-19 .
Am constatat ca exista masuri deja stabilite si saloane pregatite pentru pacienti, cort de pretiere si dotari.”
Prefectul Lazar da asigurari ca centrele de carantina sunt pazite cu politisti si jandarmi si ca a avut si discutii cu persoanele carantinate, acestea fiind multumite de conditiile in care au fost cazate de autoritati. ”Centrele de carantina sunt pazite de structuri de Politie si Jandarmerie. Am discutat inclusiv cu persoanele carantinate si cu administratorii acestor centre pentru a ma asigura ca lucrurile sunt in ordine, ca exista implicare si ca oamenii cazati in aceste centre sunt multumiti. Apreciez in mod deosebit implicarea Bisericii Ortodoxe in gestionarea acestei situatii si ii multumesc pe aceasta cale parintelui staret Benedict, de la Manastirea Neamtului pentru toata implicarea si tot sprijinul acordat.
A fost un tur de forta si va asigur ca aceste verificari inopinante vor fi in fiecare zi, pentru a tine situatia sub control. Lucram cu toate structurile responsabile in gestionarea acestei situatii, 24 de h din 24, pentru ca sanatatea cetatenilor din judetul Neamt este prioritara. Cu echilibru si incredere vom reusi”, a mai precizat George Lazar.
Ionut CORFU
Poate pe la noi nu va fi nici un caz de infectare cu covid19 ,ne va păzi cel de sus!!!