Un taximetrist a fost prins baut la volan, ieri din dimineata, in timp ce se deplasa pe Bulevardul Decebal din Piatra Neamt. Acesta se afla in timpul serviciului. ”La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 9.00, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat de 52 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism în regim de taxi, pe Bulevardul Decebal.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă, în valoare de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile, ca măsură complementară”, se arata intr-un comunicat IPJ Neamt.
”La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Neamț au acţionat în municipiul Piatra Neamț, pe două paliere orare, pentru reducerea accidentelor produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane.
Au fost verificate peste 30 de autovehicule destinate transportului public de persoane, fiind aplicate 6 sancțiuni pentru neregulile constatate, în valoare de peste 3.000 ron.
Astfel 3 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 1 sancțiune pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 1 sancțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și o altă abatere a fost constatată pentru încălcarea prevederilor Legii 38- privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”, mai transmite IPJ Neamt.
I.C.