La data de 29 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs pe strada Martir Cloșca, soldat cu rănirea a două persoane.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 40 de ani, din Roman conducea un autoturism pe strada Martir Cloșca, pe direcția de mers strada Siretului – Strada A. Pann, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism taxi, care se afla oprit neregulamentar. Conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani se afla în partea din spate a vehiculului pentru a descărca bagajele unei pasagere care se afla pe locul din dreapta față. Din impact, bărbatul de 54 de ani a fost proiectat pe asfalt după care, conducătorul auto de 40 de ani a părăsit locul producerii accidentului, acesta fiind identificat la scurt timp.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului taxi, în vărstă de 54 de ani, din Cotu Vameș și a pasagerei ce se afla pe locul din dreapta, o femeie de 57 de ani, din Roman, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cazul conducătorului auto de 54 de ani, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost negativ insă, în urma testării bărbatului de 40 de ani, rezultatul a fost de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Vinovatul accidentului I a lasat ca pe niste caini morti in drum iar el a plecat sa bea in continuare? Asta e om? A nenorocit doua familii si el sta bine mersi acasa la caldura si probabil la un pahar de vin….

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.