Tentativă de fraudă electorală în această dimineață, la Secția de votare nr. 45 (Apaserv) din Piatra Neamț, unde un bărbat ar fi încercat să introducă în urnă două buletine de vot. Conform martorilor, bărbatul ar fi primit buletinele de la reprezentantul PSD din secția de votare și ambele erau voturi pentru PSD. Buletinele de vot aveau aplicată ștampila de control a secției de votare, deci este clar că nu au fost aduse din afara secției, ci au fost primite în interior.
Un membru al comisiei care a observat ce s-a întâmplat, a anunțat incidentul la 112, în cauză fiind întocmit dosar penal. ”La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un alegător ar fi primit două buletine de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei”, a transmis Poliția Neamț.
I.C.