Foarte multe persoane apelează la ajutorul calmantelor pentru a-și trata episoadele de anxietate și depresie, fără a consulta un specialist, făcându-și mai mult rău decât bine, au punctat medicii din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Aproape zilnic aceștia au de tratat pacienți cu tentative de suicid prin ingerare de produse antidepresive, cu calmante care se găsesc de cumpărat în farmacii fără rețetă. Acum două zile, o femeie în vârstă de 38 de ani, din Crăcăoani, a înghițit 20 de capsule Calmogen și câteva esențiale forte. Nu a reușit decât să-și provoace amețeală și dureri stomacale, dar tot a ajuns la UPU, unde a primit tratament simptomatic. După ce și-a revenit din vertij a plecat acasă, la cerere. Fiind caz de urgență, nu a fost pusă la plata cheltuielilor privind îngrijirile medicale și tratamentul de rigoare. Evident, a plecat cu recomandarea de a fi consultată de un psiholog, însă este greu de crezut că se va adresa unui specialist, odată ce a refuzat continuarea îngrijirilor medicale în UPU.
Stresul la locul de muncă, singurătatea, comunicarea defectuoasă cu cei din jur ori cu partenerul de cuplu, plus eșecurile profesionale și personale, fac ca oamenii să devină tot mai depresivi zi de zi, an de an, până când semnele ignorate de cele mai multe ori se transformă în boală. Potrivit Euromonitor, în România, vânzările de medicamente antidepresive și somnifere au crescut cu 8% în ultimul an de zile, ceea ce înseamnă o cifră de aproape două milioane de euro.
„Se observă, în ultimii ani, preferința pacienților pentru medicamentele antidepresive pe bază de plante în locul celor chimice. Dar poate un motiv este acela că produsele pe bază de plante le eliberăm fără rețetă de la medicul specialist“, ne-a spus un farmacist din Piatra Neamț.
Geanina NICORESCU