Local
Citit de: 6 ori

Tineri răniți în accidente cu motocicluri, noaptea trecută, la Dobreni și în P. Neamț

Se întâmplă la Crăcăoani! Primărița amenință copiii cu Poliția după le-a interzis accesul pe un teren de sport abia inaugurat
Accident cu 3 mașini la Zănești. Un tânăr a intrat pe drumul național fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta

Doi tineri, nu băiat de 18 ani și o fată de 16 ani, au fost răniți noaptea trecută (23/24 august) în accidente cu motocicluri (vehicule cu 3 sau cu 4 roți, care se pot conduce de la vârsta de 16 ani).

Primul accident a avut loc la Dobreni. ”La data de 23 august a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Dobreni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 18 ani, din Piatra-Neamț, conducea un motociclu, în localitatea Dobreni, având direcția de deplasare Dobreni-Piatra-Neamț ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 18 ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat insp. Ciofu Ramona- IPJ Neamț.

Al doilea accident a avut loc puțin după miezul nopții, pe drumul spre ștrandul din Piatra Neamț. ”În noaptea de 24 august a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Aleea Tineretului, din municipiul Piatra-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o minoră în vârstă de 16 ani, din Piatra-Neamț, conducea un motociclu, pe strada Aleea Tineretului, având direcția de deplasare Agârcia-Piatra-Neamț ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a declarat insp. Ciofu Ramona- IPJ Neamț.

I.C.

Distribuie știrea:

Etichete: la Dobreni și în P. Neamț, noaptea trecuta, Tineri răniți în accidente cu motocicluri
Articolul anterior
Se întâmplă la Crăcăoani! Primărița amenință copiii cu Poliția după le-a interzis accesul pe un teren de sport abia inaugurat
Articolul următor
Accident cu 3 mașini la Zănești. Un tânăr a intrat pe drumul național fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed