InfractionalLocal
Citit de: 1 ori

TIR cu cherestea, confiscat de polițiști într-o comună din Neamț

Video- Cerșetor în cârje dar sănătos tun, deconspirat de polițiștii locali din P. Neamț
Bărbat reținut de polițiști, după o tamponare

La data de  30 august a.c., în jurul orei 00:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au oprit pentru verificare, pe raza localității Gherăești, un ansamblu de vehicule ce transporta material lemnos, condus de un bărbat de 51 de ani, din județul Suceava.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la corectitudinea documentelor ce însoțeau transportul de material lemnos, ansamblul de vehicule a fost condus, pentru verificări, la Ocolul Silvic Roman.

În urma verificărilor realizate a rezultat faptul că, documentele de însoțire ale transportului au fost introduse cu întârziere în aplicația specifică.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 m.c. neînsoțite de documente specifice de transport.

Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de 59,32 m.c. cherestea, în valoare de 54.800 de lei precum și a ansamblului de vehicule, în valoare de aproximativ 65.000 de euro.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Articolul anterior
Video- Cerșetor în cârje dar sănătos tun, deconspirat de polițiștii locali din P. Neamț
Articolul următor
Bărbat reținut de polițiști, după o tamponare

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed