O rețea de traficanți de droguri din județul Neamț, a fost destructurată de polițiști BCCO și procurori DIICOT. Trei persoane au fost arestate preventiv, una dintre ele, în urma unui flagrant cu un colet venit din Germania. La percheziții a fost găsită și o armă.
Comunicat- IPJ Neamț: Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc și mare risc, trafic de droguri de risc, în formă continuată și trafic de droguri de mare risc.
Din materialul probator a rezultat că, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, aceștia ar fi deținut și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc), către consumatori, din județul Neamț, cu sume între 50 și 130 de lei, pentru o doză.
De asemenea, în sarcina unuia dintre cercetați s-a reținut faptul că ar fi introdus pe teritoriul țării, din Germania, prin intermediul unei firme de curierat, aproximativ 900 de grame de amfetamină și 200 de grame de canabis, fiind prins în flagrant delict, la data de 14 martie a.c., imediat ce ar fi ridicat coletul, în care ar fi fost ascunse drogurile de risc și mare risc destinate comercializării.
La aceeași dată, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare și au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc (canabis), țigarete confecționate artizanal, patru plante de canabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, semințe de canabis, grindere, cântare electronice, înscrisuri, medii de stocare a datelor, telefoane mobile, o armă cu aer comprimat, precum și alte mijloace de probă.
La data de 15 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 3 persoane, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 15 martie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
I.C.