Pentru că şi în cazul acestui accident ancheta seamănă cu un film pe care l-am mai văzut, ne-am gândit să nu mai înghiţim totul pe nemestecate şi să privim şi dintr-un alt unghi ceea ce se petrece în jurul nostru.

Din pacate, după cum bine se ştie, în noaptea de 17 spre 18 august 2015, la Turtureşti, un piteştean de 46 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce camionul pe care-l conducea a ieşit de pe şosea. Nu ştim cauzele producerii tragediei şi probabil că nimeni nu le va şti cu exactitate vreodata. Nu ştim dacă acest accident a fost din cauza şoferului, deşi este posibil.

DSC_0016 DSC_0047

 

Dar ştim comunicatele poliţiei, care sună întotdeauna la fel de sec: „şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum…”. Cele de la ITM sunt cam la fel: „ITM face cercetări…”. Cele de la ISCTR(Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) lipsesc cu desavârşire. Şi cam atât. Comunicatele de la poliţie pot fi interpretate într-o singură cheie: şoferul a fost vinovat.

Poate ca aşa e mai uşor şi fără bătăi de cap pentru toată lumea, uitarea  aşternându-se peste tragedii şi peste comunicate. De exemplu, in septembrie 2013, un şofer de 25 de ani, murea la Rediu judeţul Neamţ, cam în aceleaşi condiţii ca şoferul de la Turturesti, diferenţa fiind ca era încărcat cu lemne. Cu foarte multe lemne. Vreo 30 de tone, in condiţiile în care trebuia să fie încărcat cu maximum 20 de tone. Mai ştie cineva ceva de cercetările ITM in acest caz? A întrebat cineva ceva pe patronul tanărului dispărut? Se pare că nu.

Industria transporturilor rutiere de mărfuri din România, este una profitabilă, însă, cu extrem de multe nereguli, si cu prea multe vieţi sacrificate. De cele mai multe ori, şoferii circulă noaptea, aşa cum circula si cel de la Turtureşti, dintr-un singur motiv. Pentru că noaptea nu prea sunt controale. De ce se feresc de controale? Pentru că programul de condus pe ziua respectiva este depaşit (pentru necunoscători, şoferii profesionişti au aşa numitele diagrame sau carduri tahograf, pe care se înregistrează absolul toate miscările camionului pe parcursul a 24 de ore, pentru a se putea verifica dacă au condus mai mult de nouă ore, lucru interzis, şi dacă au făcut pauza zilnică obligatorie, de 11 ore), pentru că maşinile sunt supraîncărcate, uneori de două ori mai mult, pentru că starea tehnică a vehiculelor nu corespunde sau pentru că documentele de transport sunt în neregulă ori lipsesc cu desăvârşire.

Şoferii sunt plătiţi la numărul de km parcurşi, sau la numărul de curse efectuate, ceea ce este absolut ilegal, tocmai pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere. Angajatorilor insă, le convine de minune pentru ca incasează mai mult, cu şoferi mai puţini. Astfel conducătorii auto sunt nevoiţi să nu respecte deloc timpii de odihna si de condus, efectuând curse zi şi noapte chiar dacă sunt obosiţi, riscând viaţa lor şi pe altora, iar dacă riposteaza, patronul le arată uşa.

Pentru autorităţi este mai mult decât simplu să demonstreze toate aceste ilegalitaţi din partea angajatorilor, amenzile în acest domeniu nefiind deloc de neglijat, obligându-i prin aplicarea lor, să respecte drepturile angajaţilor, sancţiunile putând ajunge până la retragerea autorizaţiilor de funcţionare sau retragera licenţelor de transport. Însă, la celebrele acţiuni din trafic anunţate cu surle şi tobe, se aplică o amendă, se trimite un control la angajator şi… gata. Camioanele merg în continuare.

Aşa cum ne aşteptam, în cazul de la Turtureşti, povestea este parcă trasă la indigo. Poliţia spune ceva de drum, ITM zice că aşteaptă nu ştiu ce de pe la poliţie ca să cerceteze în continuare. În mod normal, în cazul accidentelor atât de grave, la ora asta ar fi trebuit ca toate camioanele firmei sa fie trase pe dreapta, toţi şoferii audiaţi de către ISCTR(Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) si ITM iar dacă totul este în ordine, în cateva ore se reia activitatea. Este absolut legal şi mai mult decat posibil.

Nu poate spune nicio autoritate din transporturi că nu poate, că nu ştie, că nu permite legea. Au tot ce le trebuie la îndemană. Au cadru legal special modificat acum câţiva ani, au mijloace de transport, au mijloace tehnice, au tot ce le trebuie sa împiedice producerea tragediilor. Doar prin amendarea in trafic a şoferilor obligaţi de patroni sa încalce legea, nu rezolvaţi nimic domnilor. A doua zi, oricare dintre ei poate fi victimă.

Credem că ar cam fi cazul să se treaca la acţiuni serioase pe marginea acestui subiect, pentru că de comunicate insipide suntem sătui. Şi pentru ca inspectorii de la ITM şi ISCTR să nu se simtă neajutoraţi, îi asigurăm că vom ţine aproape de acest caz şi de altele, aducându- le la cunoştinţă orice informaţie care îi poate ajuta, pentru că nu ni se pare prea în regulă că niciun şofer „nu adaptează viteza la condiţiile de drum”.

Ionuţ Corfu

 

 

 

 

5 COMENTARII

  1. Daca nu vrei sa mai inghiti pe nemestecate sau vrei sa privesti din alt unghi, du-te si fa o facultate de jurnalism ,la zi si ai sa vezi altfel faptele…Dumneata esti taximetrist,cameraman sau ce? Comentarii despre activitatea unitatilor militare faci, lectii de morala dai,critici activitatea oamenilor,pe buna dreptate sau nu. Sau crezi ca pe internet sunt numai oameni superficiali care inghit sau apreciaza comentariile tale ?

    ,,Ciocu mic Noi 26, 2013 at 12:46 PM
    Domnule Corfu !
    Mai las-o moale cu corijarile privind unele greseli gramaticale ,ori ortografice voluntare ori involuntare ale oamenilor !
    Nici nu au legatura cu esenta articolului !
    Se vede clar ca stai destul de prost la capitolul educatie si bun simt.
    Te cam bagi singur in seama , utilizind uneori cuvinte academice ca sa te dai mare s…a pe bascula , autostiitor de tot si de toate.
    Probabil crezi ca Pamintul se roteste in jurul axei sale numai datorita desteptaciunii dumitale , ca fiind o persoana fara nici un defect.
    Ai tupeul ca sa jignesti si jurnalistii , care totusi merita respect din partea noastra a cititorilor.
    Esti intr-o mare eroare , confunzi un articol cu un extemporal , iar pe dumneata ca fiind drept un vajnic profesor de limba romana.
    Nu o mai fa pe desteptul ca nu tine.
    Cum de iti permiti dumneata cu atita nerusinare sa te autoerijezi in profesor de limba romana , si sa transformi in mintea dumitale bolnava pe jurnalistii , sau cetatenii care posteaza comentarii la articole , ca cum ar fi drept elevii dumitale carora trebuie sa le corijezi extemporalele.
    Ai o obsesie de a jigni oamenii , este curios , de ce nu ai obsesie , sa combati prin comentariile dumitale , problemele grave de Coruptie si injustitii , pe care dumneata se pare caci le aperi , denigrind pe cei ce le scot la iveala si le denunta opiniei publice.
    Ar fi bine sa nu te mai legi de jurnalisti si oameni , si sa iti etalezi apucaturile de mare om destept in alte parti , unde nu te cunoaste nimeni , oricum in presa cu comentariile aiurite pe care le postezi aparind diverse ilegalitati grave , te-ai cam facut de r…t….
    Probabil ca in viata dumitale , cei care te cunosc cu adevarat , nici nu te baga in seama , se vede ca esti un birfitor ca „babutele de la piata ”
    Masoara-ti te rog lungu nasului !”

    • Vezi cetatene roman? Chiar daca esti asa de curajos incat te acunzi dupa mai multe pseudonime, iti respect dreptul la opinie fara sa te intreb ce meserie ai.

  2. Pt stimatul si onorabil „CETATEANUL ROMAN”,
    Stimate dom, dupa mine , detinator de o firma de transport ( cel mult 3 camioane) cred ,ai tupeul de a combate un gazetar ? Daca da , fa bine si nu te mai ascunde , iar despre greșelile fiecaruia , sa raspunda cei ce le comit.
    Pt dumneavoastră va sugerez sa o lasati mai usor cu vehementa, nu da bine unui om cumsecade. Si da , sustin punctul de vedere al gazetarului, din perspectiva unuia care face această meserie, din perspectiva unuia care a lucrat la kilometru, si in mom in care nu mai puteam , un distins cetatean roman , ma impingea de la spate ca are el nevoii…nu continui cu aceste exemple pt ca v- as rapi inutil timpul.
    In concluzie stimati patroni de mari firme de transport…lasati mai moale cu kilometri si organizati-va cursele si bugetul corespunzator sa fie tuturor bine.
    P.S. mii de scuze pt eventualele greseli gramaticale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.