Transport fraudulos de lemn oprit în zori

0

 Luni dimineaţă, la prima oră, poliţiştii de la Postul de Poliţie Poiana Teiului care efectuau o acţiune de verificare a circulaţiei materialelor lemnoase au identificat în trafic, pe DN 17 B, o autoutilitară plină cu buşteni. „A fost legitimat conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, din Farcașa, care transporta cantitatea de 10,07 mc lemn rotund de răşinoase fără a avea aviz de însoţire sau documente comunitare echivalente acestuia”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii au confiscat buştenii şi i-au predat în custodia Ocolului Silvic Poiana Teiului, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 2.000 lei, conform art. 19 alin.1 lit. b din Legea 171/2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.