Patru sateni din Oantu, printre care si un copil, au ajuns la spital, in dupa-amiaza de 1 septembrie, in stare grava de deshidratare si cu probleme digestive. Toropiti de canicula, oamenii aflati la cosit au baut apa dintr-un put neamenajat, de pe camp. Primul apel la 112 a fost facut la ora 15, cand satenii au inceput sa aiba simptome de toxiinfectie, respectiv greata, varsaturi si scaune diareice. Echipajul de salvare de la Serviciul Judetean de Ambulanta Neamt care a raspuns solicitarii a gasit la fata locului trei barbati, cu varste cuprinse intre 20 si 47 de ani, si un baiat in varsta de 14 ani, toti aproape lesinati din cauza deshidratarii. Au mai fost chemate doua echipaje de salvare, iar dupa ce au primit ajutor in regim de urgenta, victimele au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Piatra Neamt, pentru investigatii si tratament. Epidemiologul sef de la DSP, dr. Roxana Pipirigeanu, s-a deplasat la Oantu, sa vada despre ce fel de put este vorba, daca este amenajat corespunzator si cui apartine. Aceasta a constatat ca pe islazul de la Oantu este un izvoras neamenajat, pentru care nimeni nu garanteaza ca ar avea apa potabila, deci acei oameni si-au asumat riscul de a bea dintr-o sursa neverificata.

Dintre toate lichidele, apa este singura care hidrateaza organismul incepand de la nivel celular, insa exclusiv apa potabila, dupa cum subliniaza medicii. Necesarul de apa al unui adult in conditii de temperatura, umiditate si efort  normale este intre 30-35 ml/kg corp. In conditii de canicula e bine ca aceasta cantitate sa fie de 40 ml/kg corp. Deci , daca ai 60 de kilograme, trebuie sa bei 2,4 l de apa pe zi. Foarte important este sa nu lasati apa  in ambalaje tip PET la soare! Apa astfel pastrata este deteriorata cu substante periculoase pentru organism, avertizeaza specialistii. Cele mai bune ambalaje pentru apa sunt ceramica si sticla.

Geanina NICORESCU

 

1 COMENTARIU

  1. […] Patru sateni din Oantu, printre care si un copil, au ajuns la spital, in dupa-amiaza de 1 septembrie, in stare grava de deshidratare si cu probleme digestive. Toropiti de canicula, oamenii aflati la cosit au baut apa dintr-un put neamenajat, https://tvmneamt.ro/trei-adulti-si-un-copil-din-oantu-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-au-baut-apa-de-pe-un… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.