Epidemiologii din Neamt sunt in alerta dupa ce in comunele Piatra Soimului si Garcina, precum si in orasul Roznov au izbucnit focare de hepatita A. Pana ieri fusesera spitalizati 18 bolnavi din Piatra Soimului, 3 din Garcina si 26 din Roznov. Internarile in sectia de Contagioase a Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt s-au facut inclusiv in prima si a doua zi de scoala, grupele de varsta cele mai afectate fiind 5-9 ani si 15-18 ani.
dr. Elena Mucilenita – Specialist in cadrul Compartimentului de Epidemiologie al Directiei de Sanatate Publica Neamt
„In toate cazurile, echipele noastre au facut anchete epidemiologice, stabilindu-se contactii, iar in gospodariile unde au fost depistate cazurile de hepatita A s-a procedat la efectuarea dezinfectiei cu substante specifice. Si fantanile din focare au fost, de asemenea, dezinfectate. Am trimis notificari la primariile unde au aparut cazurile de imbolnavire pentru luarea masurilor specifice de anuntare a populatiei privind riscul e imbolnavire, mai ales in scoli, avand in vedere incepere cursurilor. in fiecare unitate de invatamant se face triajul epidemiologic zilnic”
Elevii si prescolarii care au fost deja externati trebuie sa primeasca avizul medicului de familie pentru revenirea in colectivitate.
Hepatita A, numita si hepatita infectioasa sau hepatita virala de tip A, este o inflamatie a ficatului cauzata de virusul hepatitei A. In urma infectarii, celulele hepatice sunt distruse de agentul patogen si devin incapabile sa isi indeplineasca in totalitate functiile. Severitatea bolii poate sa varieze de la o afectiune blanda care se trateaza in cateva saptamani, pana la o boala grava ce persista luni intregi. in general, hepatita A este o boala cu o evolutie indelungata, in medie de 1-2 luni.