General
Citit de: 0 ori

Trofeul Munților 2015 organizat în Munții Căpățânii

Atenţie la falşii inspectori OPC! 
Depozitul județean de gunoi funcționează oficial

Asociaţia de Turism Gaşka București organizează în Munţii Căpăţânii, Parcul Naţional Buila Vânturariţa,  cea de-a doua ediţie a concursului de turism sportiv „Trofeul Munţilor”. Competiţia, pe echipe, va avea loc în perioada 10 – 12 iulie 2015 și va fi cea de-a patra etapă din acest an în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv – Ştafeta Munţilor.

Startul se va da în localitatea Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, iar concurenții vor trebui să parcurgă următoarele probe: raid montan (parcurgerea într-un anumit interval de timp a unui traseu montan din zonă); orientare turistică; escaladă; cultural; probe surpriză .

Câştigătorii concursului vor primi premii constând în: diplome, cupe, medalii, tricouri şi echipament montan.

Participarea la concurs este gratuită (se va achita doar taxa de acces în Parcul Naţional), iar înscrierea, pe echipe şi pe categorii de concurs, se poate face până în ziua începerii competiţiei, la cortul organizatorilor. Menționăm că participarea se face pe propria răspundere. Regulamentul concursului poate fi găsit pe www.stafetamuntilor.ro.

Asociaţia de Turism Gaşka reuneşte membri cu exprienţă în turismul montan şi are ca scop promovarea turismului, a posibilităţilor sănătoase de petrecere a timpului liber şi, nu în ultimul rând, a importanţei protecţiei mediului.

Prin acest eveniment se doreşte dezvoltarea turismului în zona aleasă, atragerea unui număr cât mai mare de tineri către acest gen de activităţi şi sensibilizarea participanţilor şi publicului asupra protecţiei mediului.

Vrem ca şi prin cea de-a doua ediţie, această competiţie să se pastreze în calendarul celor mai puternice concursuri de turism sportiv desfăşurate anual în România şi să atragă la start un număr din ce în ce mai mare de participanţi.

TROFEUL MTILOR (1)

 

 

Distribuie știrea:

Etichete: concurs, muntii capatanii, organizare, participare, pastrare, regulament, turism, tvm neamt
Articolul anterior
Atenţie la falşii inspectori OPC! 
Articolul următor
Depozitul județean de gunoi funcționează oficial

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed