Începând de astăzi, Troleibuzul SA introduce pe traseele din Piatra Neamț alte 20 de noi autobuze electrice. Acestea sunt de dimensiuni ceva mai reduse decât primele autobuze electrice intrate pe trasee în primă fază. 4 dintre ele sunt de 9 metri lungime, cu o capacitate de transport de 45-50 de persoane, iar 16 autobuze sunt de 6 metri lungime, cu o capacitate de 19 persoane.

”De astăzi vom circula în Piatra Neamț 90% electric. Sunt unele zone unde încă nu se poate intra cu autobuze electrice, dar cred că în scurt timp vom putea accesa și acele drumuri. Deci, în sfârșit, transportul din Piatra Neamț este electric, cu autobuze noi, după cum puteți vedea în spate, și totul se transformă în ce ar fi trebuit să fie. Sperăm, vedeți că baza se dezvoltă, deci transportul public capătă în sfârșit o altă față, cum este și normal”, a declarat Cristian Sauciuc, directorul Troleibuzul SA. La prima ieșire din garaja a noilor autobuze, alături de Sauciuc au mai fost prezenți Adrian Niță și Dragoș Chitic.
”În calitate de fost manager de proiect, astăzi sunt bucuros că culegem roadele, pentru că foarte mulți cetățeni din Piatra Neamț reclamau că prin cartierele din oraș am avea nevoie și de niște autobuze mai mici. Iată că, astăzi, cele 16 care completează alături de celelalte 4 din acest lot parcul auto al S.C. Troleibuzul S.A. rezolvă în mare parte și această problemă a pietrenilor”, a spus fostul prefect Adrian Niță, candidatul PSD la primăria Piatra Neamț.
Primele 21 de autobuze electrice ale Troleibuzul SA au intrat în circulație anul trecut, în luna august:
Video- Transport ECO în Piatra Neamț. Troleibuzul SA a scos pe trasee noile autobuze electrice
I.C. (sursa foto: Mesagerul de Neamț)