Local
Citit de: 261 ori

Trufe și o armă găsite la Alexandru cel Bun în mașina unei femei cu dublă cetățenie

5 tineri din Iași, printre care și o fată de 18 ani, reținuți de polițiștii nemțeni
Bărbat găsit mort în iaz într-o comună din Neamț

La data de 26 octombrie a.c., ora 12.15, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au oprit pentru control, în localitatea Alexandru cel Bun, un autoturism condus de o femeie, în vârstă 30 de ani, cetăţean cu dublă cetăţenie Bulgară şi Română din județul Timiș.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au descoperit cantitatea de 25 de kg de trufe negre, care ar fi fost recoltate din fondul forestier, fără a deține autorizație și o armă calibru 6 mm., fără ca aceasta să fie înregistrată sau autorizată de către organele de poliţie şi pentru care nu deţine un permis de port armă.

Polițiștii au confiscat cantitatea de trufe și au predat-o lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Vaduri.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171 din anul 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum, de 5.000 de lei.

Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

sursa: IPJ Neamț

Distribuie știrea:

Etichete: Trufe și o armă găsite la Alexandru cel Bun în mașina unei femei cu dublă cetățenie
Articolul anterior
5 tineri din Iași, printre care și o fată de 18 ani, reținuți de polițiștii nemțeni
Articolul următor
Bărbat găsit mort în iaz într-o comună din Neamț

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed