”Și s-a făcut dreptate! Fapta nu există!”, transmite Dragoș Chitic, fostul primar de Piatra Neamț, în prezent, vicepreședintele CJ Neamț.
Chitic a fost găsit complet nevinovat în dosarul schimburilor de terenuri, decizia instanței de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind definitivă. Judecătorii au decis că fapta nu există. Fostul primar fusese condamnat în primă instanță la Curtea de Apel Bacău, la 3 ani de închisoare cu suspendare, sentință care astăzi s-a dovedit a fi complet greșită, și care cel mai probabil, a stat la baza unor probleme de sănătate destul de serioase pe care Dragoș Chitic le-a avut în urmă cu două luni de zile.
Chitic a fost trimis in judecata la inceputul lunii februarie 2018, de catre procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, sub acuzația de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Alături de el, au mai fost trimise în judecată alte 5 persoane. ”Aceasta este decizia definitivă a instanței supreme din România, Înalta Curte de Casație și Justiție.
️Deși aș fi putut beneficia de bâlbâiala legislativă, tipic românească, solicitând închiderea procesului și aplicarea prescripției, conform deciziei Curții Constituționale, am cerut totuși instanței continuarea judecării și pronunțarea unei sentințe. Nevinovăția mea era evidentă și am afirmat-o din prima zi în care am fost acuzat.
Mulțumesc tuturor celor, mulți și onești, care au crezut în nevinovăția mea și mi-au fost alături în acești mai bine de cinci ani, ani în care a trebuit să mă lupt pentru a demonta acuzații neîntemeiate, să mă lupt pentru a scoate adevărul la suprafață.
Pentru ceilalti, puțini ce-i drept, oameni mici și josnici, care mi-au provocat sau au exploatat această neplăcere, va face dreptate Dumnezeu.
Mi-aș dori mult o schimbare de atitudine a unora dintre semeni, o însănătoșire a societății în care trăim; un om corect nu ar trebui să mai treaca prin ce-am trecut eu, un om nevinovat nu ar trebui să mai fie vreodată, nici macar acuzat pe nedrept. Adevărul e unul singur și triumfă de fiecare dată. S-auzim numai de bine!”, a transmis Dragoș Chitic pe facebook.
Ionut CORFU