Actualizare stire: Viitura a ajuns la Roznov in jurul orei 21:30. Din fericire, nu s-au inregistrat evenimente nedorite.
Stirea initiala: O viitura care este deja in formare pe cursul raului Cracau, este asteptata la Slobozia, orasul Roznov, jud. Neamt.
Viitura ar putea ajunge in zona Slobozia in aceasta noapte in jurul orelor 22-23, potrivit ISU Neamt.
Initial, se astepta ca viitura sa ajunga in jurul orei 21, insa dupa ultimele estimari, viteza apei nu este asa de mare pe cat se preconiza si nici debitul. Asta inseamna ca sunt sanse considerabile sa nu se produca inundatii. Si la inceputul lunii iulie a fost o situatie asemanatoare, insa a fost trecuta cu bine dupa ce o parte a debitului Cracaului a fost deviata pe un canal care ocoleste localitatea si au fost rupte doua drumuri judetene pentru ca apa sa poate curge si sa nu se reverse.
O problema la vremea respectiva, ca si acum, o reprezinta magistrala de gaz metan care alimenteaza orasul Piatra- Neamt. Daca apele se vor revarsa, aceasta este in pericol, pentru ca trece peste canalul repsectiv. Desi in urma cu 3 saptamani au fost in zona prefectul Soroceanu, presedintele CJ Ionel Arsene si ministrul Apelor si Padurilor, Ioan Denes, care au spus ca situatia va fi reglementata, pana astazi cand pericolul planeaza din nou, nu s-a luat nicio masura.
Problema este cunoscuta de aproape 10 ani, cand s-a inceput construirea canalului. Investitia a ramas realizata in proportie de aproximativ 80% pentru ca statul nu a mai alocat bani pentru finalizarea ei si nici macar pentru devierea magistralei de gaz metan.
La aceasta ora, judetul Neamt este sub avertizare meteo COD portocaliu de inundatii. Revenim.
Ionut CORFU