Prefectura Neamț anunță că institutia a fost citata la Tribunalul Harghita, intr-un proces prin care Judetul Harghita, prin Consiliul Judetean Harghita (președinte- Borboly Csaba), vrea din nou mutarea hotarului cu judetul Neamt. Pretentiile harghitenilor la teritoriul judetului Neamt, au mai fost tranșate o dată în instanta, iar decizia dată în 2020 de Curtea de Apel Ploiești, a fost favorabila judetului Neamt, acesta fiind definitiva si irevocabila. Dacă procesul s-ar fi pierdut, judetul Neamt ar fi rămas fără Cheile Bicazului.

Acum, harghitenii au deschis un nou proces, și culmea, acesta a intrat pe rol, deși nu se aduc noi probe și are ca obiect o cauză pe care deja s-a pronuntat o instanta. Dar cum justitia din România a devenit o sursă inepuizabila de surprize, rămâne de văzut cum vor decurge ”ostilitățile” in acest nou proces prin care cineva ar vrea să demonteze (să revoce) după 2 ani, o sentinta rămasa definitivă și irevocabilă. De remarcat ar mai fi că judetul Harghita, cu populatie majoritar maghiară (85% conform recensamântului din 2011), ridică din nou aceste pretentii teritoriale într-o perioadă în care prin prisma războiului din Ucraina, astfel de subiecte sunt extrem de sensibile, iar spiritele se pot inflama foarte ușor.

Comunicat de presa, Prefectura Neamt: Instituția Prefectului – județul Neamț a fost citată într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Harghita , în calitate de pârâtă, alături de UAT Gheorgheni, UAT Bicaz Chei, UAT Județul Neamț, Instituția prefectului – județul Harghita, O.C.P.I. Harghita, O.C.P.I. Neamț și S.C.Satelit NT SRL , în care reclamantul, UAT Județul Harghita, prin Consiliul Județen Harghita, solicită anularea procesului verbal de delimitare având ca obiect stabilirea traseului de hotar administrativ pe porțiunea comună Ghorgheni – Tulgheș – Bicaz.

În fapt, este vorba despre același proces verbal de delimitare care a făcut obiectul dosarului nr.1417/105/2011* și asupra căruia Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv, prin Decizia nr.454/27.06.2020, în sensul respingerii cererii de anulare a respectivului act.

Prin cererea formulată de către Consiliul Județean Harghita nu sunt invocate noi motive, față de acțiunea anterioră, care să justifice promovarea unei alte cereri cu același obiect, practic reiterându-se faptul că prin menținerea actului administrativ contestat a fost „rectificată” suprafață celor două județe (Neamț și Harghita), cu o întindere de aproximativ 700 ha în defavoarea municipiului Ghorgheni.

Ionut CORFU

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.