Justitie
Citit de: 0 ori

Un deputat de Neamt, din nou in vizorul DNA

Alta demisie pe Valea Muntelui: Nita Geo Ovidiu se lasa de Primarie
Sărăcia din Neamț, nota de plată a PSD-ului

Deputatul de Neamt – Colegiul 4, Elena Udrea, risca sa fie din nou arestata la cererea procurorilor DNA. Acestia cer arestarea intr-un alt dosar decat cel al Galei Bute. Mai exact, potrivit DNA, este vorba despre acuzatii precum” luare de mita in forma continuata, trafic de influenta in forma continuata, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012)”.

 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție efectuează cercetare penală față de UDREA ELENA GABRIELA, în prezent deputat în Parlamentul României, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 – februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu privire la săvârșirea următoarelor infracţiuni:
-luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
– instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei,
-spălare de bani în formă continuată,
-fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012).

Distribuie știrea:

Etichete: basescu, buna pentru romania, crima, definitiv, deputat, DNA, dupa gratii, elena udrea, hotie, incarcerata, justitie, Neamt, omorata, Piatra Neamt, pmp, puscarie, udrea, viol
Articolul anterior
Alta demisie pe Valea Muntelui: Nita Geo Ovidiu se lasa de Primarie
Articolul următor
Sărăcia din Neamț, nota de plată a PSD-ului

Ești de acord? Sau ai altă părere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed