In urma unei acțiuni organizate ieri, 10.11.2016, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției mun. Roman au depistat un bărbat de 38 de ani, din Roman, în timp ce acesta oferea spre vânzare un detector de metale.

Bărbatul a fost identificat de polițiști în parcarea unui magazin din municipiul Roman, aparatul fiind ridicat în vederea confiscării.

Loading...

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vânzare sau oferire spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţie, prev. şi ped. de art. 27 din O.G. nr. 43/2000 Rep., privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.

Aducem în atenția celor interesați prevederile Ordonanței de Guvern 43/2000 Rep.:

 ART. 5, alin. (10) Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia inspectoratului de politie al judeţului respectiv, a Direcţiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritoriala îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se înregistreze la aceste autorităţi. Totodată la aliniatul 13 este prevăzut “accesul cu detectoare de metal şi utilizarea lor în situri arheologice, în zonele de interes arheologic prioritar şi în toate zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii şi Cultelor”.

 ART. 10 Bunurile mobile rezultate în urma descoperirilor arheologice întâmplătoare vor fi predate de către descoperitor, în termen de maximum 72 de ore, serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor.

 ART. 26 Accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. (13), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 ART. 27 Vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţia prevăzută la art. 5 alin. (10) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Ionut CORFU

sursa: IPJ Neamt

Loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ