Un muncitor din Roman a reusit ieri sa dea foc unei masini de gunoi pe care incerca sa o dezmembreze. El a taiat cu flexul pana ce masina a luat foc, iar incendiul s-a extins la un alt camion, insa din acesta nu au ars decat deseurile cu care era incarcat, pompierii intervenind la timp si reusind sa opreasca extinderea focului, informeaza ISU Neamt:
”Marți, 13.06.2018, la ora 12:37, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112” despre producerea unui incendiu la o mașină de gunoi în mun. Roman cu propagare la a doua.
La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 8 subofițeri din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.
În urma evenimentului au ars elemente combustibile ale cabinei, anvelopele față și elemente combustibile ale compartimentului motor ale primei mașini și aprox 100 kg gunoi menajer aflat în cuva celei de-a doua mașini.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost ,,tăiere fără respectarea normelor”
Ionut CORFU (sursa foto: ISU Neamt)