Un bărbat din judetul Neamt l-a lăsat dator vândut pe un bucureștean, după ce i-a furat identitatea, iar cu datele personale ale acestuia, a deschis o firmă în Germania, care a acumulat datorii de 180.000 de euro.

Astfel, bucuresteanul s-a trezit cu sechestru pe bunuri, pentru datoria de care habar nu avea.

Bogdan Iacob trăieşte un coşmar de trei ani de zile. Totul a început după ce un alt român i-a furat identitatea şi, cu ajutorul cărţii de identitate false, a reuşit să înfiinţeze o firmă în 2019 cu sediul în Essen, Germania, scrie antena3.ro

Autoritățile din Essen au demarat o anchetă, dar au ajuns la adevăratul Bogdan Iacob, bărbatul din Bucureşti. „Acea firmă are datorii de 180.000 de euro, motiv pentru care autoritățile din Germania m-au identificat pe mine ca fiind administratorul și, automat, cel care trebuie să plătească suma. Mi s-a pus poprire pe conturi de atunci și am primit prin poștă un plic de la fiscul din Essen din care reiese că datorez suma de 180.000 de euro„, a declarat Bogdan Iacob pentru adevărul.ro.

Bărbatul a făcut o plângere la Poliţia Municipiului Bucureşti pentru a reclama confuzia în urma căreia a ajuns dator statului german.

În cele din urmă cazul a fost rezolvat de către poliţişti. Bărbatul care a folosit actul de identitate al românului pentru a înfiinţa o firmă în Germania se numeşte Cristian Ungureanu, are 32 de ani şi este din judetul Neamţ.

În procesul verbal întocmit de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, se arată că individul care avea domiciliul în Iași, era căutat și de autoritățile din Marea Britanie, pentru infracțiuni comise pe teritoriul acestui stat.

În urma interogării bazei de date INTERID s-a constatat faptul că datele de identitate ale numitului Iacob Marisu Bogdan figurează ca Alias utilizat de Ungureanu Cristian Iulian, persoana solicitată de autoritățile judiciare din Marea Britanie„, se precizează în procesul verbal întocmit de ofițerii Poliției Capitalei, mai mentioneaza sursa citată.

I.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.