Un șofer de 71 de ani, cu peste 1,6 la mie alcoolemie în sânge, a avariat 4 mașini parcate, pe o stradă din Roman. ”La data de 20 august a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii, ar fi intrat în coliziune cu patru autoturisme parcate.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, transmite IPJ Neamț.
Un alt bărbat s-a ales cu dosar penal ieri, după ce s-a urcat la volan fără permis de conducere. ”La data de 20 august a.c., ora 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au oprit pentru control, în localitatea Stănița, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, mai informează IPJ Neamț.
I.C.












