Un tânăr a condus o mașină pe șosea ca prin pădure: fără permis, fără ITP, fără RCA și cu cu alcoolemie de dosar penal
La data de 26 decembrie a.c., ora 23:50, fiind în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, în localitatea Oglinzi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au procedat la efectuarea semnalului de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase a unui autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din Vânători-Neamț.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul nu deține RCA și ITP valabil.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma probatoriului administrat, la data de 27 decembrie a.c., față de tânărul în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
sursa: IPJ Neamț












